filme porno filme porno filme xxx filme xxx

Dar acum unde să mă duc?

Stau cu mâinile în buzunare în intersecție la Lizeanu și scanez de jur împrejur: o fată își plimbă câinele flocos, un bătrân cu bască și sacoșă așteaptă la semafor, o fată în halat roz îmi zice „bună ziua, vecină” și-și vede de drum. În rest, pustiu.

O iau din loc pe trotuarul îngust și mă opresc lângă o vitrină cu tot felu’: ii, rochii, pantofi, narghilele. Încerc ușa și am senzația că am deschis o portiță în timp: sunt într-o consignație din anii ‘90. Cămăruța e ticsită cu haine, pantofi, farduri, unghii false, papetărie, figurine din lemn, cărți de joc, bomboniere cum are mamaia, ciorapi, chiloți, deodorant Intesa, mingi de ping pong, bijuterii. De după tejghea, un domn în vârstă, cu pulover galben și cravată albastră, mă invită din priviri să poftesc înăuntru. „Nu, fără usturoi, doar mămăligă, da, ajung mai pe seară”, spune el la telefon, în timp ce eu întorc pe toate părțile niște teniși înflorați. Îl întreb de preț și spune „vără bani”.

12767539_1268891249793265_1936143676_n

Domnul Yasser e sirian din Homs, venit la studii în România pe vremea comunismului. N-a luat medie suficient de mare la bac încât să intre la medicină în țara lui, așa că a venit aici, pentru că pe vremea aia era foarte ieftin: „150 de dolari pe lună pentru facultate, cazare, cantină”. Mai are doi frați medici, unul în Austria, altul în Franța, cu care plănuia pe vremea aia să-și deschidă un spital. Numai că, între timp, s-a răzgândit, medicina i-ar fi „mâncat prea mulți ani din viață”.

S-a băgat la construcții și a locuit în căminele din Tei, „cea mai frumoasă perioadă din viața mea”. Chiar dacă a avut nevoie de vreo patru ani ca să învețe româna bine, cât să știe și „limba-carte” și „limba-strada”, domnul Yasser și-a făcut mulți prieteni pe vremea aceea, pe care regretă că acum nu mai are timp să-i viziteze.

Când a terminat facultatea și doctoratul, s-a întâmplat revoluția și s-a dus și el, cu tot valul nouăzecist, spre afaceri. Prima dată a adus tutun de la turci, pentru că era greu de găsit ceva de calitate în România. Apoi s-a reprofilat pe blugi, treninguri, parfumuri, „tot ce nu se găsise în magazine până atunci” și și-a deschis buticul în care stăm acum de vorbă, el după tejghea cu mâinile împreunate în poală, eu pe un scăunel de plastic, bând din cafeaua lui cu cardamon.

De la afaceri trece repede la feluri de mâncare siriene, pe care le gătește soția lui, româncă din Moldova. Povestește în detaliu cum se prepară fiecare și-mi arată poze pe telefon: slide după slide de kuppeh, falafel, chifteluțe, grătare, care-mi umplu gura de salivă și mă fac să-mi promit că, gata!, învăț să gătesc. Sau măcar că trec pe la turca mai încolo. Domnul Yasser mai alunecă o dată cu degetul pe ecran și mă azvârle din fanteziile mele culinare direct în strada plină de moloz, cu clădiri pe jumătate căzute, pe care mi-o arată în poză.

12746322_1268891233126600_846204335_n

„Până acum cinci-șase ani mergeam în fiecare an acasă, în vizită la rude”, începe Yasser. Siria era liniștită și găseai totul ieftin, de la îmbrăcăminte până la mâncăruri. „Dar acum unde să mă duc? Mai am o casă acolo, dar a intrat racheta peste ea și a stricat tot”. Mai are și un frate, care încă locuiește în Homs. Fetele acestuia sunt măritate acolo și „dacă ele n-au vrut să plece, n-a plecat nici el”. Familia rămasă fuge de colo-colo, pe măsură ce bombardamentele distrug orașul și se adăpostește în trei dintre cele 14 sectoare ale orașului, care mai stau azi în picioare.

Între americani și ruși noi cădem”, spune domnul Yasser și nu-l contrazic. Nu-i place să discute politică, dar, dacă tot l-am stârnit, spune că măcar „rușii, dacă vor să facă ceva, fac direct”. Americanii nu, zice el, și face un gest cu mâna ca de șarpe care se strecoară. Ei mereu o iau pe căi ocolite, ca să nu pară că fac jocurile. Și în chestiunea cu bin Laden crede el că a fost ceva necurat. Cum adică să fie luat ca din oală, dintr-o casă nepăzită, cel mai căutat om de pe planetă?

Ne întrerupe clopoțelul chinezesc, care clinchetește în urma unui client. Un domn a venit să plătească rujul cumpărat de nevastă-sa cu o zi în urmă. Toți cei care i-au trecut pragul fie au cumpărat pe caiet, fie au adus o datorie mai veche. Nu-mi explic cum am trecut de atâtea ori pe Lizeanu și n-am observat magazinul ăsta. Dacă n-ar fi toți oamenii ăștia reali care se perindă pe ușă și-l salută pe Yasser, de parcă ar fi de când lumea aici, aș crede că visez. Oricum, îmi iau și eu o ojă pe datorie, în caz de ceva, am o dovadă.

12746139_1268891226459934_600453348_n

Încă mă uit la oja mea galbenă cu sclipici, când intră o fată tânără, pe tocuri, cu sacou alb. „Ce faci?”, o întreabă Yasser. „Bine, ce să fac, mă duc la un botez diseară”. Se așază cu un oftat pe scaun, cum o face cineva ajuns în sfârșit în bucătăria confortabilă a unui prieten. A venit să-i împacheteze un cadou. Yasser scoate cu grijă costumașul de marinar din pungă, îl admiră din priviri, apoi o întreabă ce culoare vrea pentru ambalaj: roșu sau roșu cu auriu. „Vreau să vă zic că am luat toate examenele”, zice fata și bâțâie mândră din umeri. „Ai luat toate examenele?”, răspunde Yasser pe tonul tărăgănat de alintat copiii. „Și cu note mari, nu așa, la limită”, continuă ea încurajată și turuie notele de la fiecare materie.

Discută apoi despre ce ținută să poarte seara la restaurant și el o sfătuiește că ar merge niște pantofi cu toc și mai înalt la rochia pe care și-a ales-o.

Câteva minute ne uităm amândouă la el în tăcere cum împăturește costumul de parcă ar înfășa un copil, îl învelește în hârtia roșie, alege o fundă, o despică și o leagă în jurul pachetului. Finisajul îl face din foarfecă. Ridică cadoul, se uită mulțumit la el și i-l înmânează fetei.

Între timp, alarma telefonului îl anunță că a venit vremea rugăciunii. Domnul Yasser mă mută cu scăunelul mai departe de el, pentru că nu are voie să vadă femei cât se roagă. Se pune cu fața la cabina de probă, deasupra căreia atârnă o inscripție în arabă: „Dumnezeu mi-a dat tot ce am”.

12442850_1268891239793266_1689701921_n

În liniștea care s-a lăsat mă uit la toate chițibușurile din vitrine, care îmi amintesc că și la mamaia era casa la fel de ticsită de lucruri și-mi plăcea mirosul de praf, pe care-l stârneam când mă jucam printre picioarele masive ale mesei cu toate bibelourile ei prețioase, scoase rând pe rând din bibliotecă. Închid ochii și aud tramvaiul trecând.

 Un reportaj de Valentina Nicolae

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *