filme porno filme porno filme xxx filme xxx

Știți care e diferența dintre tare și întuneric?

Duminica în centrul Bucureștiului nu seamănă deloc cu duminicile cu care am crescut, la țară. Porțile n-au oameni pe care să-i proptească și hainele de sărbătoare sunt pijamalele din care nu se schimbă toată ziua, nici cât să meargă la magazin. Când ies din curte, pe la trei după masă, pe Maria Rosetti nu e țipenie de om. Bucureștenii își dorm duminicile.

La doi pași, poarta Schitului Dârvari e larg deschisă, dar în curte nu e niciun creștin. În jurul bisericii e înfășurată o pajiște știrbă. Înfiptă într-un cataroi, o acvilă de piatră stă să-și ia zborul. Intrarea în biserică e păzită de un afiș mare și albastru, decolorat de soare: „Sprijiniți construirea Catedralei Mântuirii Neamului! Întrucât lucrarea nu poate fi întreruptă, contribuția dumneavoastră este foarte necesară! Un dar al tău pentru eternitate”. După ușile grele de lemn apare un nene într-un fâș albastru. Face câțiva pași până la fântâna văruită în alb, îngenunchează și soarbe cu zgomot din furtun. Se închină. La fel face și-o bătrână care aprinde o lumânare pentru „Adormiți”. O aud șoptind un amin.

Peste gard, în curtea Bisericii Icoanei, două tipe își pun conștiincioase eșarfele pe cap și trag de ușile de la intrare. Ghinion, azi Dumnezeu nu e acasă. Se oglindesc una pe celaltă, blugi în blugi, adidași în adidași. Ridică din umeri: „ce vreme frumoasă, hai în parc!”

Pe Strada Icoanei e liniște de la un capăt la altul. În alte zile, când treci pe lângă Școala Centrală, se agață de tine întrecerile din curte și dramele adolescentine. Azi, pe poarta scârțâitoare ies doar doi puștani. Ea, mândră, are geantă albă și pulover cu sclipici. El, deșirat, se reflectă în țintele de pe bocancii ei.

În ghereta din curtea școlii, gardianul zace în salopeta lui vișinie. Se uită pe youtube la clipuri cu Antonia. Mă săgetează cu privirea de sub niște sprâncene stufoase. Cum adică vreau să vorbesc cu el? E paznic la mielușei de cinci ani. Copiii sunt cuminți, foarte cuminți, n-a avut probleme cu ei.
dacia verde

La câteva case în josul străzii, dintr-o curte se aud râsete și voci de bărbați. Într-un birt pe care îl observ pentru prima dată, o mână de moșnegi dosesc beri pe sub mustăți. Se înveselesc și mai tare când mă văd și mă cheamă la masa lor.

Cel mai tânăr, trecut de 45 de ani, nu mă scoate din „superbă, superbă, sunteți o domnișoară superbă!” Cel mai treaz trage de geaca maro de piele, să-și acopere burta. Se ridică să-mi prezinte tovarășii. Domnuꞌ profesor de matematică și fizică mă salută din cap, țepos ca un arici. La dreapta e sportivul, în trening, fascinat în continuare de „domnișoara superbă”. Nea Mirică e cel mai bătrân. Uscat, cu fața pătată, e îmbrăcat la patru ace și dă din cap ca un peruș. Vorbește cu gesturi largi și deschide gura mare, dar din gâtlej îi iese o voce firavă. La rând e geaca de piele, zice c-a fost economist.

Domnul inginer se prezintă singur. Mărunt, cu ochi albaștri, își scoate basca cenușie de pe cap: „Enchanté, mademoiselle!” Lângă mine, răsturnat în scaun, la costum și pălărie, poetul grupului emană aburi de alcool. Mă privește ca prin ceață și râgâie discret. „Vă rog să mă scuzați.” Scoate din buzunarul de la piept o sticlă de plastic din care își mai toarnă un gât de vodcă.

„Domnișoară, știți care e diferența între tare și întuneric?” Inginerul se întoarce spre mine cu interes. Nu, nu știu. „Nu se poate să fie tare tot timpul cât e întuneric”. Isterie generală. Nea Mirică se ridică și gesticulează iar.

Vorbesc unul peste celălalt și încearcă să se impună. Geaca de piele câștigă meciul și mă ia la întrebări. Ah, sunt dâmbovițeancă! Are și el o proprietate în Pietroșița. Poetul sforăie de sub pălărie: „Ia vezi, zi-i că îi dai juma de proprietate, poate îți dă și ea juma de pizdă”. Mă fac că n-aud. Inginerul profită de o pauză în discuție și recită tabloul al treilea din Scrisoarea I. E bucata preferată a gecii. „Dar deodat-un punct se mișcă… cel dintâi și singur. Punctul e un concept din fizică, mademoiselle, să știți, e un element de sine stătător, e… fizică!”

Se pun de acord că poetul trebuie să-mi recite una din poeziile lui. „Zi-o p-aia cu dormitorul! -Nu, nu, p-aia cu lalelele!” Poetul se impune cu un sughiț. „O zic p-aia cu garoafele”.

Mii de garoafe în Obor
Strigau ca țoapele în cor
C-am fost cândva bărbatul lor
Că fac și că desfac de dor…

Sfârșitul nu-l prinde, se îneacă și vocea i se stinge înainte de ultimul vers. Toți aplaudă. Mă asigură că am nimerit în acest cerc de intelectuali, creme de la creme, exemplu de „așa da”. Nu ca ăia de pe Eminescu 192, gașca de la Smart Cafe. „Mai vin acolo unii de pe Ștefan cel Mare, dacă vreți să mergeți, domnișoară, să vedeți cum sunt, nu niște finuți, ca noi”. Între timp, nea Mirică moțăie cu barba în piept.

Mă ridic să plec. Sportivul se ridică să mă conducă. Își ține mâinile împreunate ca într-o rugăciune și încearcă să-și găsească echilibrul. Ies pe poarta bodegii și-l aud cum în cădere dărâmă niște scaune.

saniuta



Cu nasul în carnețel, pe Vasile Lascăr mă împiedic de o cutie goală de prezervative. Mai încolo e un ambalaj desfăcut, iar lângă el, un prezervativ înnodat, cu spermă gălbuie în el.

Un ambalaj de prezervativ e și în fața bisericii baptiste de pe Popa Rusu, de unde se aud niște corale. Am nimerit la slujba de la ora 6.

Pe o scenă din lemn, o pianină, o chitară și un set de tobe sunt încadrate de plante în ghiveci. Vreo 20 de scaune aliniate așteaptă să fie ocupate de cor. Un tip în cămașă roz și pantaloni portocalii face vocalize: Cel mai miii-nunat, miii-nunat, iubirea lui e darul cel mai minunat. Deasupra scenei plutesc trei cruci venite din proiector. În spatele lor apune un soare.

„Pot să stau lângă tine?” O tipă plinuță, cu o bluză mov psihedelică zâmbește larg. „Pace, eu sunt Anca. N-ai mai fost pe la noi până acum, nu?” Anca vine la biserica asta din 2008. Se ocupă de întâlnirile cu tinerii de miercuri seara. „Ne adunăm, citim din carte, cântăm, spunem poezii. Acum suntem la Apocalipsă, o luăm pe capitole, analiză de text, vedem ce să faci, ce să nu faci. Și explicăm, că în timpul predicii nu poți să te ridici să spui că hei, ce-ai vrut să zici aici.” N-apuc să vorbesc mai mult cu ea. Pe scenă urcă pastorul, un tip mărunțel, cu ochelari cu rame negre, groase. „Avem motive să-l cinstim pe Dumnezeu?” Oamenii răspund: avem, avem. Atunci să-l cinstim printr-un cântec:

Spală-mi Doamne gândul, spală-mi Doamne viaţa,
Ia din mintea mea orice gând al celui rău.
Fă să fiu ca Tine, să-ţi ascult povaţa,
Ca să pot privi mereu în ochii Tăi!

Spală-mi Doamne gândul, spală-mi Doamne viaţa,
Când troiene reci fac să-mi pară clipa grea.
Adu primavara şi topeşte gheaţa,
Ca sa merg mereu doar pe calea Ta!

Mai stau două cântece și plec.

După statuia lui Caragiale apare clătinându-se o băbuță îmbrăcată în roz. Mi-e vecină și de câte ori mă prinde, îmi zice că și-ar face și ea părul ca al meu. Nu cumva am să-i dau și ei un bănuț? Zâmbește părintește și își vede de drum. În aer se topește un Lasciatemi cantare de la restaurantul de vizavi. Se lasă întunericul și apar fetele de pe Maria Rosetti.

.caragiale

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *