filme porno filme porno filme xxx filme xxx

Tanti V. de la C.A.R.

Câteva găini și o cățelușă Piki sunt sufletele din gospodăria femeii de la numărul 436, de pe Calea lui Traian.  Piki are ditamai curtea la dispoziție să alerge și să marcheze teritoriul. După fundul curții, câțiva pași mai încolo, e apa Oltului, opacă de câtă mizerie plimbă. În orașul ăsta, apa cea mai prețuită este a izvoarelor termale. Călimăneștiul are o grămadă de piscine, ștranduri și izvoare potabile cu fel și fel de proprietăți. Tanti V. nu se tratează cu ele, crede că pozitivismul o vindecă. E mititică, poartă mereu o vestă în spinare, are urme blonde în părul albit și vine aproape de tine când te întreabă cum ești. Dacă te are la suflet, te privește în ochi ca Gandalf, de n-ai cum să nu-i spui adevărul. Îți dă cozonac, ceai sau te pune la masă cu o ciorbă în față și te ascultă ca o mamă.

Când am plecat la facultate și acasă au rămas doar bunica și câinii, m-a frământat, ca pe orice copil plecat, singurătatea bunică-mii. Dar ea avea să fie bine. Deși era mutată de puțin timp în Călimănești, ea s-a împrietenit una-două cu vecinii, poștașul, domnu’ Fane din piață și „doamna V.,  de la C.A.R. (Casa de Ajutor Reciproc). Așa s-au cunoscut. Bunică-mea voia să mai facă un împrumut, ea i l-a oferit. Bunica, fostă șefă de șantier și fostă comerciantă de haine peste graniță, s-a lipit de tanti V. ca de o resursă sufletească și financiară și fix așa a rămas prietenia lor. Când una n-are, are cealaltă, fie că e vorba de o vorbă bună sau de 100 de lei.

6

Când am fost la ea acasă prima dată, tanti V. mi-a lăsat curtea la dispoziție. Era prima dată când vedeam o curte atât de mare, doar pentru o casă, în Călimănești. În amiaza aia am decis să devin maronie fără să plătesc cinci lei la ștrand. Mi-am pus cearceaful pe iarbă, printre găini și pui, m-am dat cu prea mult ulei de măsline și m-am copt la soare, la 36 de grade. Când n-am mai rezistat, am dat pe gât apă de la robinet, am mulțumit gazdei pentru soarele din spatele casei  și seara am zăcut și am oftat, cu iaurt pe pielea arsă și flash-uri cu soarele orbitor deasupra acoperișului.

Casa ei are un etaj înalt și păstrează înfățișarea inițială, în ciuda renovărilor. Are arcade de lemn la terasă, în stilul brâncovenesc  în care sunt construite majoritatea caselor vechi din zonă. Camerele sunt toate ca pe vremuri. Miroase a trecut răcoros și a lemn ars în sobă. „În ’52 au cumpărat părinții mei casa. Ei erau bogați, dar au pierdut încet, încet, mai tot, din cauza comuniștilor.”  De când au cumpărat-o, nu au locuit doar aici.  Câțiva ani, tatăl ei a fost închis ca legionar  și atunci au locuit într-un apartament de la stat. Când s-a făcut lumină în proces și a ieșit nevinovat, au primit dreptul să se mute înapoi în casă.

3

E o gospodărie mare și zilnic e de muncă aici, iar băiatul ei de 46 de ani vine când poate, de la București, să o ajute. Soțul doamnei V. a dispărut din peisaj când copilul avea doar  8 ani. Până atunci, locuiseră toți trei în Râmnicu Vâlcea. Când a aflat că o înșela alesul, doamna V. și-a făcut bagajele, a luat băiatul și au plecat.

„M-am întors cu fiu-meu de mână în Călimănești, nu aveam nimic. Am intrat în casă și era doar o masă și un pat. Am luat totul de la început, deși am avut perioade în care alor mei le era teamă că o iau razna. Fii atentă. Primisem un pachet de țigări de la bărbații de la serviciu (n.r.: lucra contabilă la UMTCF)”. Eram singura femeie între 15 oameni. Le-am ținut o lună, nu  m-am atins de ele. Într-o seară, îmi amintesc perfect, eram în camera asta, pe jos. Am scos o țigară, am aprins-o și am simțit că dau tot afară după ce am tras în piept. Atunci am fumat, dar Dumnezeu m-a ajutat să nu mă pierd. Aveam un copil, ce făceam? Îl dădeam pe țigări?”

Toată viața a fost contabilă. A făcut primii ani de liceu, dar când tatăl ei a fost condamnat a fost obligată să renunțe la școală, așa că a mers la seral. Și-a cunoscut viitorul soț, al cărui nume nici nu-l pronunță astăzi, l-au făcut pe fiul lor, Robert și au început necazurile. După opt ani, și-a luat inima în dinți, un an i-a rugat statul să se mai gândească și aia a fost. N-a mai vrut să se lege la cap cu un alt cap de familie de atunci. Banii nu i-au lipsit. Părinții i-au lăsat moștenire îndemânarea de a face bani și nici acum, la 76 de ani, nu stă locului.

E femeia pe care unii oameni din Călimănești o știu ca tanti de la Bingo. Alții o cunosc de doamna de la C.A.R. Copiii lor o știu de tanti V. Cu tanti Rica, o vecină de 86 de ani pe care o găsesc la ea când o vizitez, se știe de o viață. Când îmi povestește una, alta, despre cum a fost pe vremurile ei, tanti V. mai bagă câte un „să îți zică tanti Rica”, iar tanti Rica aprobă dând din batic, cu mâinile împreunate pe fustă. Nu intră în detalii personale, nu se aruncă în dramatizarea trecutului și nu prea vrea să stea la poză. Nici s-o înregistrez. Reușesc să trag două, trei cadre, iar tanti Rica face galerie – „Hai, tanti, stai că te dă pe internet.” Stă, cât de cât.

2

De vreo şapte ani se ocupă cu bingo. Are grijă să nu îi fure nimeni biletele, scoate urna, bagă urna, scoate masa, bagă și masa, scoate umbrela, stă şi îngheaţă sub ea iarna sau transpiră în soarele verii. Toate astea pentru 300 şi ceva de lei pe care îi adaugă la pensie. Sunt buni, dar ştie că e hoţie. “Pe ăia care stau prin oraş îi pune primăria să plătească chirie pentru că ocupă spaţiul public. Eu i-am lăsat să-mi ocupe casa, dar eu nu primesc chirie.”  Tanti V. se uită în carnețel când scriu „bingo, subiect!” şi aşteaptă să o mai întreb. O întreb cu cine își petrece timpul cu drag.

“E o ţigancă, o ştii? Vine pe aici mereu. Femeia are grijă de o nepoată pe care maică-sa a părăsit-o. Are grijă de fata aia ca de ochii din cap, se plimbă toată ziua prin oraş să caute de muncă şi îi mai dau oamenii de milă să aducă lemne sau să facă curat. Eu îi dau mâncare, că mai vine fata mică şi îmi spune <<Mi-e foame>>. Păi să nu o pui la masă?” Tanti V. stă pe un scăunel, ca un paznic, lângă uşa de la prima încăpere din casă, cum intri, pe stânga. Aici e biroul şi e cald. Vorbeşte înflăcărată, ridică tonul şi parcă o văd pe Nora Iuga articulând idei. Tanti V. e îngrijorată de răutatea oamenilor şi de faptul că nu ne ajutăm reciproc. Tanti Rica îşi aranjează mai bine baticul.

“Pe vremea mea, greutăţile îi uneau pe oameni. Acum, că ştie omu’ că poate avea mult, îţi dă şi brânci să ia el primul halca. Înţelegi?”, mă întreabă foarte serioasă tanti V. şi se ridică se ia nişte lemne. Iese pe coridorul care dă afară şi deschide uşa de termopan care îi împarte terasa în două. De cealaltă parte, tot afară intri. Uşa e acolo ca să o ţină pe Piki la distanţă de cumpărătorii de bilete bingo sau c.a.r-iştii.  Lemnele de foc sunt echilibrate pe balustrada balconului, să fie mai uşor de ajuns la ele. Tanti V. aşază zilnic încă unul, două, să nu facă drumuri până în curte când vrea să crească focul. Cu foc a crescut toată viaţa, mai puţin în anii de apartament şi căsnicie. Îi place, dar nu e mulţumită de preţurile camioanelor.” De când s-au băgat controalele în ei, ăştia de la care luam lemne au scumpit rău, rău. Unul, de la Brezoi, vine numai pe întuneric să mi le aducă, îi e frică de poliţie, vă daţi seama. Din asta trăieşte.”

4

Și pe tanti V., ca pe orice om care n-a stat, viața a pus-o la încercare. Vorbește despre cum trebuie să reziști: “Dacă laşi gândurile să şadă pe tine, o să te copleşească şi nu o să mai ştii pe unde să ieşi. Dar aşa, dacă faci în fiecare zi ceva, dacă nu stai, dacă ştii de ce trăieşti, aia e. Şi dacă dai. Dacă dai la un om, Dumnezeu îţi trimite altul, peste cine ştie cât timp, la nevoie şi îţi dă şi el. Iar dacă uiţi asta, înseamnă că ai uitat de Dumnezeu.”

Până una, alta, îi aşteaptă “pe ăia de la Bingo, să vină să ia biletele. În curând, o să le dau şi masa şi umbrela, să şi le ducă unde-or vrea, că mi s-a cam luat de ei.” De C.A.R., însă, nu i s-a luat. Simte că ajută oamenii. Din populaţia de 9000 de locuitori ai Călimăneştiului, vreo 800 au împrumuturi de înapoiat. Ce e mişto la C.A.R., cică, e că “nu ai impozit pe dobândă şi nici nu îţi poate creşte dobânda”. “Dar tot mai bine e fără datorii”, zice. “Eu de-asta muncesc şi acum”. Măcar ei îi plătesc și chiria și salariul.   

***

Doişpe ouă frumoase şi proaspete se mişcă într-o punguţă de plastic, în mâna ei.  Mă invită să nu o refuz şi mi le pune în braţe. “De la mine nu pleci cu mâna goală”, îmi aminteşte. E seară, mai răcoare, tanti Rica a plecat deja. Găinile nu mai zic nimic, Piki aşteaptă atenţie. Tanti V. îi dă drumul în cameră  şi o ia la smotocit.  

1

One comment on “Tanti V. de la C.A.R.

  1. Salut. Am intrat pe pagina ta si am vazut ca este foarte
    ingrijita si are lucruri utile. Da-mi voie sa propun si eu despre un magazin online cu
    produse foarte ieftine: aliexpress Romana. Cred ca aiaflat deja de el.
    Multumesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *